Spiritul Craciunului?

Suntem în plină febră a sărbătorilor! La radio colinde, mesaje de crăciun, la televizor reclame, oferte, filme de crăciun, peste tot în jur brazi împodobiţi, luminiţe, steluţe, ciorăpei, moşi crăciuni. Şi parcă încercăm din răsputeri să intrăm în atmosfera Crăciunului, să simţim acel aşa numit “spirit al crăciunului” care se vrea a fi ceva magic, fermecat, ceva despre care toată lumea vorbeşte, ceva după care toată lumea tânjeşte, dar care rămâne parcă un miraj, ceva de care ne amintim vag de când eram mai mici, când parcă altfel simţeam bucuria şi emoţia Crăciunului… mai demult era altfel…

M-am tot gândit la lucrul ăsta şi dacă ar fi să ne gândim la o definiţie pentru acest “Spirit al Crăciunului” ce am putea spune, aşa în termeni seculari? Că este o perioadă în care fiecare încearcă să fie mai bun, să dăruiască, să petreacă timp cu cei dragi, şi în care se aşteaptă la sentimente de bucurie, împlinire şi pace sufletească. Şi lista poate continua în direcţia asta.
Avem însă o problemă. Aşteptările celor mai mulţi nu se materializează. Aşteaptă cu nerăbdare, se pregătesc, împodobesc, gătesc, se gătesc, dăruiesc şi spiritul crăciunului nu vine. De ce nu vine? Păi, aş răspunde tot cu o întrebare. Moş Crăciun de ce nu vine? Nu râdeţi! Pentru că aşa cum copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun, adulţii au început să aştepte Spiritul Crăciunului. Vorbim deci despre două personaje IMAGINARE.

Şi totuşi de ce intuim noi că ar trebui de Crăciun să simţim o pace extraordinară? Păi, Îngerul le-a zis: “Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!” De-aia am vrea, pentru că aşa ar fi normal, şi pentru asta am fost creaţi, ca să avem pace. Numai că nu putem avea pace fără a da slavă lui Dumnezeu, nu putem avea pace în absenţa Lui. Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci Neprihănire, Pace şi Bucurie în Duhul Sfânt. De Crăciun, cei mai mulţi îşi doresc doar 2 lucruri din ecuaţia asta: Pace şi Bucurie, dar ele nu pot exista fără Neprihănire, este imposibil! Şi nu se pot separa de Duhul Sfânt, care, de această dată este un Spirit real, o Persoană care a venit pe pământ, o dată pentru totdeauna, şi a rămas pe pământ, e aici în fiecare zi, nu doar de crăciun, vrea să dea pace, bucurie şi neprihănire oamenilor în fiecare zi..

În concluzie aş vrea să spun că cei care trăim şi umblăm prin Duhul Sfânt, cei care aparţinem Împărăţiei cerurilor, noi nu avem ce să căutăm în plus la Sărbătoarea Crăciunului. Să nu cădem în capcana de a-l aştepta pe acel Spirit al Crăciunului, şi să-l uităm sau să îl neglijăm pe Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu. Nivelul spiritual la care trăim nu depinde de dată, depinde de spiritul care ne călăuzeşte, şi noi nu avem un Spirit al Crăciunului, ci un Spirit Zilnic care ne învaţă şi ne ajută ca zilnic să fim mai buni, zilnic să dăruim, şi zilnic să petrecem timp cu cei dragi. Şi tot El umple toate golurile şi ne face ca ZILNIC să simţim pace, bucurie şi împlinire sufletească

Un laţ..

Am avut ocazia weekendul ăsta să merg la oraş. ..se mai întâmplă. Şi am observat pe acolo nişte lucruri ciudate. Foarte ciudate. Lucruri care m-au pus puţin pe gânduri. Am văzut magazine. Multe magazine. Magazine mari. Foarte mari. Şi pline! Pline de o grămadă de lucruri şi obiecte. Şi am mai văzut oameni. Mulţi, mulţi oameni care cumpărau lucrurile acelea. Şi m-am gândit puţin la criza asta despre care se tot aude. Lumea, Europa, România, sunt în criză. O criză fără precedent, o criză financiară, a lichidităţilor, etc. Aş zice puţin altfel, mai biblic, şi anume că lumea, Europa şi România sunt în laţ. În capcana banilor fără de care nu pot să mai cumpere acele multe, multe lucruri.

E foarte exact cum descrie Biblia această problemă pe care o crează banul pentru cei care i se închină. Biblia numeşte lăcomia de bani o ispită şi un laţ în care oamenii cad, iar apoi se cufundă tot mai mult. Banii în sine nu sunt un rău, deşi Biblia îi numeşte Mamona, ei pot fi un mijloc prin care să ne strângem comori în cer. Problema este iubirea de bani şi lăcomia de bani. Isus spune să veghem şi să ne ferim de orice lăcomie de bani, căci viaţa omului nu stă în belşugul avuţiei lui. Să ne ferim, pentru că o dată ce începi să doreşti banii şi să îi foloseşti pentru a acumula lucruri şi un anumit nivel de comfort, lucrurile se vor complica foarte mult, şi cu cât cheltuieşti mai mult, vei dori mai mult, vei munci mai mult pentru a câştiga mai mult, pentru a cumpăra mai mult, şi aşa mai departe, şi vei deveni atât de dependent de bani încât nu vei putea să rupi cercul, lanţul sau “laţul”. Şi vei uita de viaţa ta. Vei uita că viaţa, ceea ce contează cu adevărat nu are nici o legătură cu banii pe care îi venerezi, şi cărora le aduci ca jertfă tot timpul şi energia ta. Asta spunea Isus. Şi în continuare spune că viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Şi dacă ar fi să actualizăm puţin, poate am putea spune aşa: Viaţa este mai mult decât casa, maşina şi aparatura electronică, mai mult decât fluturaşul de salariu şi coşul de la Real. Nu alergaţi după aceste lucruri şi uitaţi de viaţă! Trag tare 2 ani, ca să fac bani, suport orice, fac orice şi apoi va fi super. 2 ani devin 20, şi când să te “bucuri” în sfârşit de ce ai agonisit, Dumnezeu spune: Gata, hai să vedem ce-ai făcut cu viaţa pe care ţi-am dat-o. Ce ai realizat. Şi nu Îl va interesa nici cifra de afaceri a firmei tale, nici câte maşini ai avut, nici câte camere în casă (sau câte case), nici în ce vacanţe te-ai dus. Tot ce vei avea acolo va fi ceea ce ai trimis dinainte. Dacă din tot ce ai agonisit, a ajuns ceva şi în cer. Tot ce va conta va fi ce ai făcut pentru El.

Mesajul acesta nu se vrea unul moralizator, este cercetarea mea personală vis-a-vis de situaţia în care se află lumea. O situaţie foarte, foarte ciudată. În care preţul pe care oamenii sunt dispuşi să îl plătească nu are nici o legătură cu valoarea lucrurilor pe care le cumpără. Nu mai avem bani să ne cumpărăm lucruri fără valoare. Prin urmare, suntem într-o criză foarte, foarte gravă. Şi vom face orice, vom sacrifica orice, pentru a remedia situaţia. Da, suntem în laţ, fără nici o îndoială.

Şi există o singură ieşire, aceea de a avea curajul să înfrunţi adevărul, şi adevărul se te elibereze din robia asta. Şi adevărul este următorul: “Căci noi nu am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.”

Nu cumva sunt eu?

La cina, Joi seara, Isus descoperă vânzătorul. Dar înainte de a-l descoperi, este interesant de observat reacția ucenicilor la aflarea veștii că există printre ei un vânzător. Ei nu încep să arate cu degetul în stânga și-n dreapta, sau să facă fel de fel de presupuneri unii despre alții. Andrei nu-l bănuiește pe Ioan, nici Iacov pe Toma. Ci, fiecare în mintea lui, își pune aceeași întrebare: ”Oare nu cumva sunt eu?”. Fiecare este conștient de propria slăbiciune, și poate.., nu știm sigur, dar poate că Satan a venit cu această ispită de a-L vinde pe Isus la fiecare dintre ei.. Poate că nici Satan nu ştia sigur care urma să fie vânzătorul. Și poate ucenicii nu sunt siguri că au biruit sau că vor birui… Noi știm acum că au biruit cu toții, în afară de Iuda. (Şi aici se pune întrebarea: Iuda nu ar fi putut să biruiască? M-am întrebat de multe ori. Preoţii nu L-ar fi găsit, sau nu L-ar fi cunoscut pe Isus fără ajutorul lui Iuda? Isus de bunăvoie s-a predat în mâinile lor!).. Și totuși, deşi ceilalţi 11 sunt biruitori, nicăieri nu-i găsim judecându-l pe Iuda. Chiar dacă la Masa Domnului alături de tine ar sta Iuda, regula rămâne valabilă: “Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi”.

Israel

Un subiect care m-a interesat, chiar fascinat, în ultima vreme este naţiunea Israel. Suntem la un punct unic în istorie, în care Dumnezeu urmează să-şi arate din nou slava prin acest popor, la fel de mult, daca nu chiar mai mult decât a făcut-o pe vremea lui Moise, Iosua, Ghedeon, Samson, Samuel, David.

Au trecut 59 de ani de la reînvierea lui Israel ca naţiune legitimă în patria promisă de Dumnezeu. Au trecut 44 de ani de la victoria răsunătoare şi fără drept de apel a Israelului asupra lumii arabe, când, în numai 6 zile!, naţiunile arabe adunate la razboi au fost umilite iar Israelul şi-ai dublat suprafaţa prin teritoriile cucerite cu această ocazie. A făcut-o nădăjduind împotriva oricărei nădejdi! “Căci Domnul lupta pentru Israel!” Conform mărturiei unui general din armata israeliană: Arhanghelul Mihail mergea în fruntea lor, pe primul tanc din formaţie. Au trecut 38 de ani din 1973, de la ultimul atac de amploare al lumii arabe asupra poporului lui Dumnezeu. Atunci, în cel mai josnic mod, arabii au atacat în timpul unei sărbători, Yom Kippur. Şi totuşi planul nu le-a reuşit, “căci Domnul lupta pentru Israel”.

Acum, după 38 de ani, lucrurile se pun din nou în mişcare. Se pare că a avut loc o schimbare de generaţii şi arabii au uitat ce înseamnă un atac asupra Israelului. Iranul face declaraţii publice, televizate în care îşi prezintă misiunea: anihilarea statului evreu. Se împrieteneşte cu Turcia, ca niciodată, şi împărtăşesc această cauză comună. Egiptul rupe alianţele, tratatele de pace cu Israelul, şi devine tot mai violent şi ostil. Se dovedeşte a fi “o trestie frântă care răneşte mâna ce se sprijină pe ea”. Siria este măcinată de conflicte interne, din al căror deznodământ va rezulta probabil un guvern la fel de anti-Israel ca cel al Libiei. Libanul şi Iordania au aceeaşi viziune. Şi liantul între toate acestea este acum Palestina, care cere Naţiunilor Unite, şi lumii întregi să i se recunoască dreptul de a avea un stat real, de a avea un teritoriu. Şi acel teritoriu este, culmea, Iudeea şi Samaria, cu capitala în jumătatea estică a Ierusalimului! Lumea întreagă primeşte cu ovaţii această ideea, aplaudată de altfel în picioare la Adunarea Generală a ONU de sâmbăta trecută.

Şi Israelul se pare că devine tot mai izolat, într-o lume care “zace în cel rău”, unde adevărul este numit minciună, lumina este numită întuneric, şi Allah este numit Dumnezeu. Şi totuşi, Israelul nu este singur. Domnul oştirilor este de partea lui. ÎN FIECARE ZI. Sute şi mii de rachete au căzut asupra oraşelor din Israel în ultimii ani, ultimile 10 rachete au căzut chiar vineri. Şi dacă urmăriţi ştirile, veţi vedea concluziile după fiecare atac: Nu s-au înregistrat victime. NU S-AU ÎNREGISTRAT VICTIME!! De ce? “Căci Domnul lupta pentru Israel”. În timpul războiului de 6 zile Israelul a prierdut cam 800 de soldaţi. Ştiţi câţi soldaţi au pierdut arabii? 23500 Douăzeci şi trei de mii cinci sute de vieţi. De ce? Ştim de ce. Şi El, Domnul Oştirilor este acelaşi, şi oştirea lui Israel este pregătită de război. Omenirea L-a uitat pe Dumnezeu. Islamul câştigă teren în timp ce creştinismul se pleacă sub jugul aşa-numitei “toleranţe”. Dar, Dumnezeu va încheia istoria tot acolo unde a început-o, tot în Eden, tot în Canaan.

Trăim vremuri interesante, tulburi pentru cei mai mulţi, clare pentru cei care trăiesc în lumină şi cunosc planul lui Dumnezeu. Noi, creştinii, trebuie să ne rugăm pentru Israel, pentru Ierusalim. Să ne rugăm pentru mântuirea lor, dar şi pentru securitatea lor, şi ca Dumnezeu să-şi culeagă slava, nimicind imaginea şi numele acestui fals Dumnezeu, care a tânjit mereu după tronul Celui Preaînalt. A înşelat oamenii de-a lungul istoriei sub diferite nume. Cel mai popular nume al lui din zilele noastre este Allah. El, cel care de la început a fost un ucigaş, un mincinos şi tatăl minciunii, se ocupă cu aceeleaşi lucruri şi astăzi prin organizaţii ca Hamas şi Hezbollah, care ucid şi sunt ascunse prin minciună. De fapt, despre asta este vorba, şi aceasta este adevărata miză în războiul care vine, şi va veni cu siguranţă. Să ne alegem cu grijă partea.

Ps. 83: “Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu te odihni, Dumnezeule! Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă, şi cei ce Te urăsc înalţă capul. Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău, şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.
“Veniţi!”, zic ei, “să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: corturile lui Edom (palestinienii, un popor de refugiaţi), şi Ismaeliţii, Moabul şi Hagareniţii, Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se uneşte şi ea cu ei, şi îşi împrumută braţul fiilor lui Lot.
…………………………………………………………………………………………….
Urmăreşte-i cu furtuna Ta, şi bagă groaza în ei cu vitejia Ta! Acopere-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!… Ca să ştie CĂ NUMAI TU, AL CĂRUI NUME ESTE DOMNUL (IEHOVA), TU EŞTI CEL PREA ÎNALT PE TOT PĂMÂNTUL!” (nu Allah!)

AMIN

Primăvara Noului Legământ

Astăzi am avut la biserică Cina Domnului. Un moment profund, plin de semnificaţii şi pe undeva mistic. În ultima vreme, întotdeauna la Cină îmi vorbeşte în mod deosebit versetul 25 din capitolul 11 din Corinteni care se citeşte de obicei la noi cu ocazia asta. „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu” … Şi apoi, „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâteori veţi bea din el”.

Meditând la primăvară în zilele trecute, am încercat să înţeleg, să aud, ce vrea Dumnezeu să îmi spună sau să îmi transmită prin ea. Oamenii, cei mai lipsiţi de imaginaţie (din care categorie fac şi eu parte), folosesc ca mijloc exclusiv de exprimare Cuvântul. Alţii, puţin mai talentaţi îşi fac cunoscute sentimentele prin muzică, pictură, dans, şi alte arte. Dumnezeu însă nu are limite în mijloacele pe care le poate folosi pentru a se exprima. Şi o face într-un mod extravagant, excentric, exotic şi imprevizibil. Aşa că întrebarea din mintea mea era: Există un mesaj spiritual pe care ni-l transmite primăvara? Îmi place să cred că Dumnezeu lucrează personal la fiecare detaliu al primăverii. Deşi nu pot spune în mod categoric, totuşi discursurile Creatorului din cartea Iov, mă fac să cred că El este preocupat îndeaproape de tot ce se întâmplă în creaţia Lui. Berzele, rândunelele, graurii.. cine le anunţă data din calendar şi coordonatele unde trebuie să ajungă? Cine le păzeşte în lunga călătorie, şi plină de primejdii, pe care o au de făcut? Cine pictează fluturii, buburuzele, bondarii, cărăbuşii? De ce atâta risipă de culoare? Poate că am putea găsi un motiv logic pentru a explica supravieţuirea lor.. dar, de ce cântă? De ce sunt pictaţi şi împodobiţi? Poate putem explica brânduşele.. dar de ce există zambile, narcise, primule, lalele, toporaşi, panseluţe, irişi, viorele, lăcrimioare, crini, ghiocei, petunii, dalii, trandafiri, gladiole, liliac? De ce sunt parfumate? Nu-i suficient că sunt colorate? De ce fiecare miroase altfel? De unde ştiu brotăceii să cânte fără să fi văzut vreo notă? Cine-i dirijează? Cine le spune când să înceapă, fără să întârzie în fiecare seară? Ştim Cine.

Farmecul primăverii, cred eu, mai are o cauză: Iarna. După o iarnă grea, geroasă, lungă, Primăvara poate fi apreciată în toată splendoarea ei. Isus Cristos, prin moartea şi viaţa Lui, a adus Primăvara. Viaţa în Noul Legământ este o viaţă trăită într-o continuă primăvară. Noul Legământ înlocuieşte alb-griul cu o paletă multicoloră, înlocuieşte vântul îngheţat cu o adiere călduţă, dulceagă, plină de arome, înlocuieşte şuierul viscolului cu simfonii inegalabile. Înlocuieşte o relaţie cu Dumnezeu de tip Stăpân-Sclav, cu una în care El este Mirele, iar noi suntem Mireasa. Teama este înghiţită de iubire. Moartea este înghiţită de viaţă. Şi Dumnezeu lucrează personal la aducerea cu adevărat a primăverii în viaţa noastră. Prin Duhul Sfânt, aduce culoare, parfum, muzicalitate, frumuseţe, energie, bucurie! Slăvit să fie El în veci!

„Acest pahar este Legământul cel Nou, în sângele Meu!” Acest pahar conţine esenţa adevăratei Primăveri. Primăvara din suflet.

Şi în acelaşi timp, acest pahar conţine promisiunea că într-o zi, El, care face toate lucrurile noi, va bea împreună cu noi un Vin nou. Într-un cer şi un pământ nou. Şi cred că atunci vom experimenta şi un anotimp nou. În care Iarna şi Primăvara se vor contopi. În care poate fulgii de zăpadă vor fi multicolori şi parfumaţi, şi multe alte minunăţii pe care urechea nu le-a auzit, ochiul nu le-a văzut, şi la mintea omului nu s-au suit, pregătite cu dragoste pentru noi. Atunci vom înţelege într-o clipă tot ce n-am înţeles aici. Vom vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile noastre.

..”Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi Fiul Meu”..

Împăratul

”Da. Eu sunt Împărat.”

Și nici un alt argument în plus, nici o altă explicație. Nici o coroană, nici un sigiliu sau blazon. Un împărat fără împărăție. Un împărat fără palat. Un împărat fără armată. Și totuși, El este Împăratul. A cărui împărăție nu este din lumea aceasta. Pentru a cărei venire sute și mii de credincioși se roagă (”Vie împărăția Ta”). O împărăție care a venit, și în același timp zăbovește.

Pilat a avut marele privilegiu de a-L vedea pe Isus, în carne și oase. Însă, nu L-a putut vedea pe Împărat! Cine poate să-L vadă pe Împărat? Am gasit nu demult un răspuns la întrebarea asta în Isaia 33. În versetul 14 sunt 2 întrebări: ”Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?” Cu alte cuvinte, cine poate sta în prezența lui Dumnezeului veșnic, care este un foc mistuitor? Și vine răspunsul în versetul 15: ”Cel ce umblă în neprihănire….,” și apoi vin câteva promisiuni pentru acela care iubește neprihănirea: ”acela va locui în locurile înalte, stânci întărite vor fi locul lui de scăpare: i se va da pâine și apa nu-i va lipsi. Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, și vor privi țara în toată întinderea ei!” Cel care trăiește în neprihănire, acela locuiește pe culmi, se hrănește cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, și i se va da această pâine!, iar apa, râuri de apă vie vor curge din adâncurile inimii lui. Și acela, Îl va vedea pe Împărat în strălucirea Lui!! Și va vedea și țara peste care domnește acest Împărat în toată întinderea ei.

Și își dă seama că tot ce poate spune este: ”Da. El este Împărat!” Și cât de adânc și bogat în semnificații este adevărul acesta!

Afraid?

In ulltimul verset din Coloseni, Pavel spunea: ”Aduceți-vă aminte de lanțurile mele”. Mii de frați de-ai noștri din toată lumea își unesc vocile și ne îndeamnă același lucru..

Mai jos, o poezie foarte dragă, scrisă de E.H. Hamilton, nepotul unui misionar si martir pentru Isus in China.

Afraid? Of what?

To feel the spirit’s glad release?

To pass from pain to perfect peace,

The strife and strain of life to cease?

Afraid? Of that?

Afraid? Of what?

Afraid to see the Saviour’s face,

To hear His welcome, and to trace,

The glory gleam from wounds of grace,

Afraid? Of that?

Afraid? Of what?

A flash – a crash – a pierced heart;

Brief darkness – Light – O Heaven’s art!

A wound of His a counterpart!

Afraid? Of that?

Afraid? Of what?

To enter into Heaven’s rest,

And yet to serve the Master blessed?

From service good to service best?

Afraid? Of that?

Afraid? Of what?

To do by death what life could not

- Baptize with blood a stony plot,

Till souls shall blossom from the spot?

Afraid? Of that?